Despre noi
Aşezat în partea centrala a judeţului Prahova la intersecţia meridianului de 25 grade, 56 minute, 20 secunde longitudine estică şi paralela de 45 grade, 3 minute şi 50 secunde latitudine nordică, oraşul, care se întinde pe o distanta de 8 km de-a lungul Pârâului Slănic (afluent al Vărbilăului), este situat în sectorul nordic al Subcarpaţilor Prahovei, la limita de contact cu zona alpină, în vecinătatea munţilor Grohotiş.
La sfârşitul secolului, grecul Biv Vel Clucer Ion Hagi Moscu ridica la 1800 o biserică pentru lucrătorii de la salină. El primise în arendă ocnele în 1797, fiind obligat, pentru aceasta, şi la întreţinerea unei şcoli. Lecţiile erau ţinute de dascăli greci (se cunosc numele a doi călugări: Pangrati şi Ioniţă) în chiliile bisericii Sfântul Gheorghe. După 1843, şcoala comunală era condusă de un dascăl plătit de târgoveţi, un anume "candidat de învăţător", Mihalache Anastasescu. Un raport din 1842 al revizorului judeţului Saac (din cadrul căruia făcea parte atunci Slănicul) evidenţia rezultatele bune de sfârşit de an al şcolarilor din târgul Slănicului. În 1855 ia fiinţă o şcoală particulară cu plată de doi sfanţi pe lună, condusă de diferiţi dascăli până în 1866, remarcându-se ca buni pedagogi Iacob Pela, Iosif Popescu sau Gheorghe Potlogeanu. În 1846 dascăl era Ştefan Marcu, recunoscut ca un bun pedagog. Se predau: cititul, scrisul, catehismul, noţiuni de aritmetică, geografie şi istorie, lucrarea pământului şi economia casei. Din 1860, se vor relua şi cursurile şcolii târgului, la instrucţia tinerelor generaţii fiind numit învăţătorul Toma Apostolescu, slănicean de origine.
În 1867, şcoala de la Spitalul Colţea, înfiinţată încă din 1707 de spătarul Mihail Cantacuzino, se mută definitiv la Slănic iar pe 29 septembrie 1869 se pun bazele învăţământului de stat prin înfiinţarea Şcolii Primare Publice de băieţi (Şcoala Primară Urbană de băieţi) prin trecerea acestei şcoli la stat. Primul învăţător al şcolii a fost Alexandru Slăniceanu, fiul preotului Teoharie Referendarul, de la Biserica Sfântul Gheorghe. Din 1872, apar printre elevi şi primele fete. Obligativitatea învăţământului, progresul timid înregistrat în cadrul societăţii, face ca în 1874 Ministerul Instrucţiunii Publice să trimită la Slănic pe Elisa Tănăsescu, pentru un al treilea post la acea vreme. Aceasta va deveni directoarea Şcolii de fete, deşi efectivele şi în perioada următoare vor fi predominate de către băieţi.
Slănicul, desfăşurându-se pe o lungime considerabilă de-a lungul văii Slănicului, a făcut foarte dificilă strângerea tuturor elevilor într-un singur local mai ales după ce efectivele şcolare au crescut în a doua jumătate a secolului XIX. Se impunea necesitatea înfiinţării unor localuri şcolare şi în cele două cartiere mărginaşe ale Slănicului. Astfel, la Prăjani, după câteva încercări timide, de dinainte de 1890, în care este atestată activitatea educativă a dascălului Lisandru Popescu, în 1891 lua fiinţă prima şcoală oficială subvenţionată din banii Primăriei, primul învăţător numit de minister fiind Athanase Petrescu. În celălalt cartier al Slănicului, în Groşani, începuturile şcolii trebuiesc plasate tot în aceiaşi perioadă ca şi la Prăjani. Revenind în zona centrală a oraşului, în 1909 înregistrăm un mare pas înainte în evoluţia învăţământului slănicean prin construirea noilor localuri de şcoală – mult mai mari, mai spaţioase şi mai bine dotate: cel de băieţi de lângă Biserica Trei Ierarhi şi cel de fete, pe strada Odobescu. Cursurile încep aici în 1910.
Învăţământul liceal a debutat la noi acum 57 de ani, atunci când, de la Văleni, din cauza spaţiului insuficient se mută la Slănic o clasă de şcoală medie, formându-se astfel Şcoala Medie Mixtă cu clasele VIII – X. În 1954, Şcoala primeşte numele de Şcoala Medie Mixtă Slănic (S.M.M.S.). Iniţial clădirea destinată şcolii medii a fost vechea Şcoală de Băieţi, pentru ca, în 1962 să se mute în localul de pe strada Slănicului nr. 11, construit din fonduri centrale. La momentul respectiv aceasta avea două nivele cu 8 săli de clasă, două laboratoare, cancelarie, secretariat şi alte anexe, pentru ca, după alţi 10 ani, prin contribuţia unor oameni inimoşi şi cu un remarcabil spirit civic (inginerul şef şi preşedintele Comitetului de Părinţi de atunci, Alecu Diaconescu, directorul Salinei Slănic, Constantin Croitoru şi directorul şcolii, profesorul Ion Ionescu) localul să se mărească cu alte patru săli de clasă, construite din fonduri locale. Acţiunea a fost completată prin construirea a două internate (de fete şi băieţi) pe strada George Coşbuc, nr. 13-15, avându-se în vedere efectivele de elevi ce proveneau şi din localităţile limitrofe Slănicului. Din 1960 s-a trecut la şcoala generală de 8 ani şi liceul de 12 ani, la gratuitatea manualelor iar legea privind învăţământul din România, votată la 13 mai 1968, reînnoda practic, tradiţiile învăţământului naţional de respiraţie autentic europeană, vremelnic întrerupte în 1948.
De-a lungul anilor, organizarea formelor de învăţământ în cadrul liceului slănicean a evoluat şi s-a conformat cerinţelor timpului: începând cu anul şcolar 1959-1960 ia fiinţă şi secţia serală a liceului, din 1960 apare o a doua clasă a VIII a, iar din 1964, una dintre cele două clase va avea specializarea de uman. Din 1969, semnalăm primii absolvenţi de 12 clase ai Liceului Teoretic Slănic, situaţie care se menţine până în 1977, când se hotărăşte desfiinţarea liceelor real-umaniste şi transformarea lor în unităţi mai precis profilate. Astfel, în intervalul 1978-1989, liceul slănicean devine Şcoală generală de 10 clase, cu secţie de liceu seral. Perioada post-decembristă aduce mari schimbări şi în ceea ce priveşte organizarea învăţământului liceal slănicean. În 1991, 19 băieţi care trebuiau să urmeze cursurile Şcolii de la Câmpulung Muscel, vor fi primii care vor absolvi secţia de zi a Liceului Slănic. În 1992, avem 60 de absolvenţi de la două clase (A şi B), ambele de real, pentru ca un an mai târziu să se revină şi la secţia umanistă.
Ulterior, profilurile claselor de liceu s-au schimbatîn raport cu cerinţele societăţii de tranziţie ceea ce a demonstrat o bună flexibilitate a sistemului de învăţământ în ciuda dificultăţilor şi criticilor pe care le-a avut de întâmpinat acesta în ultimii 20 de ani. În 1999 se produc transformări de substanţă, Liceul Teoretic Slănic devenind Grupul Şcolar Slănic, pregătindu-se printr-o ofertă şcolară adecvată pentru saltul în mileniul III: învăţământ primar, gimnazial, liceal teoretic, liceal tehnologic. Pe 26 octombrie 2010, Grupul Şcolar Slănic primea un nou nume: Grupul Şcolar "Şerban Vodă", purtând numele strălucitului domnitor de la sfârşitul secolului XVII, iar din septembrie 2012, se va reveni la binemeritata titulatură de Liceu Teoretic.
De ce această siglă?
Sigla liceului are ca element principal vulturul bicefal al familiei Cantacuziilor, Șerban Vodă Cantacuzino fiind patronul spiritual al liceului. Fiind o instituție de învățământ. din simbolistică nu putea lipsi cartea, ca simbol al educației, pe acesta fiind imprimate inițialele liceului și anul fondării instituției de învățământ.
Fundalul siglei liceului este albastru (induce ideea de calm, serenitate) și pune în evidența titlul oficial: LICEUL TEORETIC "ȘERBAN VODĂ" SLĂNIC PRAHOVA.